Târgul Energetab din Polonia a depășit așteptările

La mijlocul lunii septembrie, ELKO EP a participat pentru a cincisprezecea oară la cel mai mare târg de energie electrică și energetică din Polonia, ENERGETAB. Am introdus întreaga gamă de relee, in special, dar și sistemul nostru complet de management hotelier și gama iNELS Air, dezvoltate în principal pentru zona IoT. Anul acesta, ENERGETAB a fost un mare succes pentru ELKO EP, fapt dovedit de numărul de contracte încheiate sau pre-negociate.

Cel de-al 32-lea târg internațional ENERGETAB a atras peste 50.000 de vizitatori în orașul Bielsko-Biała, în special din comunitatea profesională, și 700 de expozanți din 24 de țări din Europa, America și Asia. "Energetab poartă spiritul expozițiilor comerciale, așa cum le cunoaștem de acum 10-15 ani. Prin urmare, este un târg foarte puternic, plin de experți reali, cărora avem ce le oferii ”, a subliniat însemnătatea prezenței noastre, Jan Kapitanov, directorul filialei poloneze a ELKO EP.

Compania Holesov ELKO EP s-a prezentat în principal cu întreaga gamă de relee, dintre care oferim peste 200 de tipuri, precum și cu sistemul hotelier Guest Room Management System (GRMS), care oferă o soluție cuprinzătoare atât pentru hotelurile existente, cât și pentru cele nou construite. Linia de produse iNELS Air pentru IoT (Internet of Things), care include senzori pentru comunicare pe protocoalele Sigfox, LoRa și NB-IoT a atras de asemenea un interes deosebit.

„Am confirmat cooperarea cu partenerii noștri pe termen lung din Polonia și am prezentat posibilitățile noastre  de livrare noilor mari jucători, nu numai de pe piața electrică din Polonia. Am încheiat mai multe contracte lucrative și am negociat alte contracte cu adevărat interesante ”, a adăugat Jan Kapitanov, mulțumit că sucursala noastră poloneză oferă nu numai vânzări directe de produse clienților, dar propune si o soluție cuprinzătoare pentru instalații electrice inteligente, sub propria sa marcă iNELS.

Piața poloneză a dispozitivelor electronice este în plină expansiune, în special în domeniul instalațiilor industriale, așa-numitele case inteligente și se acordă multă atenție așa-numitului Smart City (orașe și municipalități inteligente).

Mai multe informații despre ELKO EP Polonia, informații generale despre subiect și contacte pot fi găsite pe www.elkoep.pl

Contactează-ne

Informațiile personale trimise prin acest formular vor fi folosite doar pentru procesarea solicitării dumneavoastră. Termenii și politica GDPR, aici: Politica de confidențialitate

+40 770 765 740
phone icon
+40 751 877 812
m.ciordas@alse.ro
phone icon
andreea.serghi@bitsense.ro

Mircea Ciordaș
General Manager - România de Vest

S.C.ALSERO IMPEX S.R.L.
Strada Bradului 36
410103 Oradea, România

Andreea Serghi
Business Manager - România de Est

S.C. BIT EIGHT TECHNOLOGIES S.R.L.
Strada Ecaterina Varga 48
900657 Constanța, România

© 2019 ELKO EP | Toate drepturile rezervate | Instalații electronice inteligente | Casa inteligentă